Of, criza asta ! Un cuvânt frecvent pronunţat de fiecare dintre noi, mai ceva decât celebrele a “succesuri”. Diferenţa dintre cele două e dată de starea de spirit aferentă fiecăreia: dacă succesurile trezeau amuzamentul involuntar, criza trezeşte cele mai ascunse temeri şi duce, puţin câte puţin, la nivel psihologic, desigur, către o stare de angoasă inexplicabilă.

De ce inexplicabilă? Pentru că nu ştim de unde a pornit şi unde se duce. Mai puţine ambuteiaje din cauza crizei? Mai scurte cozile la casa de la supermarket? Magazinele de pantofi goale? Aiurea. Lucrurile par să se desfăşoare la fel ca şi până acum. Totuşi, unde e problema? Şi mai ales, de unde a pornit?

Tindem să arătăm cu degetul către vârful piramidei, acolo unde administraţia, fie ea prezidenţială sau guvernamentală, trişează grosolan. Distorsionarea mesajului politic şi economic, a mesajului care îşi are unică ţintă- auditoriu, se resimte nu la nivelul portofelului, ci, culmea, al psihicului consumatorului.

Unicul avantaj al acestei atitudinii este auto-cenzura de la poftele costisitoare, devenită treptat un nesfârşit post trupesc şi sufletesc.

Rolul presei în intermedierea comunicării pe timp de criză este fundamental. Dar nu mereu fair play. În spatele titlurilor grandioase, se ascund mesaje subliminale ce prevestesc foamete şi sărăcie. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, jurnalismul fie preia mot-a-mot cuvintele politice, fără a le comenta/analiza, fie îşi pierde vremea cu subiectivisme la adresa politicianului luat în vizor.

Politicianul, în tot acest timp, se “bucura” de avantajele unui discurs bine sculptat, în care rolul său de guru este acela de a ghida poporul către o mântuire financiară. Un lucru aproape frecvent în exprimare este “trebuie sa”, “suntem nevoiţi sa”, “vom fi forţaţi sa”.

În realitate, nu ne forţează nimeni să facem nimic. În schimb, comunicarea pe timp de criză este, prin esenţă, una forţată, crispată de previziuni.

Cum ar trebui să comunicăm? Reţeta e greu de dat. Fiecare politică îşi comunică mesajele în felul său. Mesajul devine credibil când propune şi soluţii, nu doar emite idei reformulate, spuse de altcineva, la rândul său.
Comunicarea „crizata” se împiedică de o rigiditate aparte şi devine repetitivă câteodată. Da, va fi un an greu. Da, vom munci dublu pentru aceleaşi recompense. Da, vom „strange cureaua”. Şi prea puţine explicaţii…